“In loc sa pregatim mecanici auto, tinichigii si ospatari, ne facem toti filosofi”

Georgel e mecanic, el are 27 de ani și trăiește în continuare cu părintii săi într-un apartament de două camere. Salariul exorbitant pe care-l primește de la Uzină nu-i e de ajuns pentru a-și permite să stea singur așa că îmbină utilul cu comodul și preferă canapeaua părinților săi.

Georgel simte mândrie pentru că face parte din categoria de oameni de vază a-i patriei așa cum simte și justețea vorbelor conducătorului pleșuv, considerând la rându-i că într-adevăr e nevoie de mai mulți tinichigii, mecanici și mai ales ospătari. Apropo de ospătari, unul din motivele importante pentru care Georgel preferă să stea cu părinții este faptul că întotdeauna are cine să se ocupe de necesitățile lui, cum ar fi mâncare, spălat de rufe, curățenie, etc. Astfel văzându-se lăsat singur acasă într-o seară mohorâtă în care părinții au decis să viziteze și alte apartamente afară de al lor, Georgel se găsi într-un impas în urma căruia rezultă această epistolă/manifest.

Dragi părinți,

Vă scrie aceste rânduri al vostru fiu Georgel, în semn de nemulțumire față de faptul că am fost abandonat o seară întreagă, nemâncat și singur, împreună cu un frigider ce gemea de mâncare dar din care nici una pregătită sau măcar încălzită. Astfel văzându-mă obligat să iau măsuri drastice am profitat de neatenția de care ați dat dovadă lăsând acasă cardul de credit și l-am folosit pentru a suna la 1-900-menajere de unde am comandat o menajeră pentru această seară.
Factura la telefon s-ar putea să vina un pic cam încărcată, pentru că am înțeles că era un număr cu tarif special și a trebuit să aștept circa 10 minute (a câte 2 euro/minut) până mi s-a făcut legătura cu un operator, plus alte 10 minute până am reușit să mă hotărăsc alături de operatoare cam ce servicii mi-ar trebui prestate. De asemeni nu vreau să vă speriați când va veni extrasul de cont, luna asta, dar din câte am înțeles singura menajeră pe care o aveau și care știa să gătească presta ceva numit servicii complete, care am înțeles că erau un pic mai scumpe, oricum credeți-mă că a meritat. Am mâncat cei mai buni cartofi prăjiți cu ouă ochiuri din viața mea, deși am rămas un pic nedumerit când, după ce terminasem masa m-a întrebat dacă vreau cină cu final fericit. Oricum mă bucur că am zis: DA!
Dar știu ca dincolo de facturile enorme ce urmează să vina, și de păcatul pe care l-am comis în postul Crăciunului … că am mâncat ouă prăjite mă refer, pentru voi mai important este că m-am descurcat singur.