Hate mail

Dragi tovarăşi, (ihhh, cum a sunat asta) să mai încerc odată.

Măi „oamini buni” (parcă mai merge aşa), băi se face că zilele astea a fost eveniment mare pe capu` „preafericitului”, el s-a plimbat pe „plaiurile mioritice”, a fost la concert, a trecut pe „domen propiu”. Toate bune şi frumoase, aţi zice voi, dar nu e deloc aşa, pentru că  …(asta e partea pe care o aştepta toată lumea, Păzea că-ncepe ăsta!), băi pentru că de ceva vreme-ncoace, cam de când mai crescură traficu` pe la 500-700 pe blogul vechi, se făcu ca prin minune că subsemnatu` a început să primească ceea ce îmi „place” mie să numesc „hate mail” (adică d`alea nasoale, despre mine, despre neamuri, despre carne, de porc(i), în frigider). Iată, deci, dragilor că viaţa „Sfântului” nu e lipsită de griji şi presărată decât cu roz, şi balerini şi ghemotoace pufoase de vată de zahăr roz, roz aşa, bine bine de tot …(să-l oprească frate p`ăsta cineva că şi-a pierdut minţile), deci, cum ziceam nu tot e bine când merge bine (sună mişto asta o să o patentez, nu, nu cu patentu „smart ass”).

Buuuun, să vorbim, zic, despre conceptul de hate mail şi de persoanele de la care emană acest tip de comportament. Hate mail-ul în general conţine opinii diametral opuse persoanei vizate de genul ăsta de corespondenţă, că e vorba de un comentariu „răutăcios” (unele de-a dreptul nesimţite, dar trecem peste), un mail „nemulţumit” sau orice altă formă de reacţie, toate urmează o singură constantă, şi anume nesimţirea crasă, proasta creştere şi mai ales un limbaj „rupt fix de la uşa cortului”.

Deci aşa, am vorbit despre „concept” (cu definiţie, cu grafice, cu alea, demonstraţii, teoreme, etc), bun, acum să vorbim despre tipul de persoane de la care acest comportament „emană” (e cel mai potrivit cuvânt, v-aţi prins „cu(vânt), pentru că-l emană … ce viaţă tristă am). Cum ziceam, persoanele care generează acest comportament sunt denumite în vocabularul urban ca fiind „trolli” sau pupi`n`băsesti în cazul nostru (veţi afla mai încolo de ce), adică genul de „Gică Contra” care el tot timpu` are o părere (de cele mai multe ori în totală opoziţie, cu toată lumea) şi care găseşte satisfacţie nu doar în a se contrazice, dar şi în a arunca cât mai multe invective către „adversarul” său. Acest tip de „maimuţoi” nu e capabil de un raţionament normal, cu idee, cu justificări, cu etc, el ştie decât că e contra şi atât (de ce? habar n-are, da` a auzit el aşa că nu e bine cum zici tu şi moare cu tine de gât până îi dai dreptate).

Definiţia din wikipedia e Dumnezeu pe pământ: Troll = Pe scurt, un troll este un provocator fără cauză, cineva care lansează o discuţie cu scopul de a crea un conflict de idei. Uneori, conflictul devine amuzant pentru troll, dar aproape niciodată pentru participanţii inocenţi.

Ei şi acum dacă tot am „definit” atât de bine „factorii componenţi”, să ne continuăm lecţia şi cu o exemplificare a comportamentului „trollian”. Cel mai bun exemplu îl găsim în mail-urile primite de „al vostru, cu drag”, şi aici ajungem şi la justificarea folosirii cuvântului pupi`n`băsesc. De ce zic eu că trolli mei sunt pupi`n`băseşti? Pentru că în mailurile lor am reuşit să mai descopăr o „constantă” (universală chiar, aş putea spune), şi anume: eu sunt de porc (asta era evident), dar Băsescu e Dumnezeu, frate. Conform absolut tuturor mail-urilor primite, Băsescu e Dumnezeu pe pământ, eu sunt un mâncător (de ce nu vă spun) şi oricum îl atac „gratuit” pe „domnul preşedinte” (de parcă d`aia îi tremură ăluia paharu în mână când îl duce la gură, că-l „atac eu gratuit”). Da, dragilor şi uite aşa au mai dedus şi trolli mei că de fapt eu sunt un om meschin, machiavelic, plin de maliţiozitate (faţă de prezident şi de clica sa) şi răutăcios, acu evident că „gibonii” nu au fost în stare să slobozească ei cuvintele astea, ele sunt decât traduse de mine dintr-un limbaj mult prea „jegos” pentru oricine de suportat, dar ideea cam asta e. Ahhh, asta şi cică aş fi un om „mărunt şi frustrat” (asta e cu citat), eu acu stau şi mă întreb cât dracu i-o fi trebuit respectivului să o „rumege” p`asta, şi mă mai întreb oare ce dracu m-a dat de gol, cum că aş fi frustrat? (uimirea ce se citeşte pe faţa mea e de nedescris, La dracu, m-au dibuit!)

Eh, acu ca să nu mai stea micuţii să-şi stoarcă creierii şi să înţeleagă cam de la ce pleacă toate „frustrările astea” ale mele le voi face un mic „epitaf” al ţării în care „co-locatăm” cu toţi, poate aşa se vor mai dumiri şi ei. Dar asta presupune o „dată viitoare”, sau eventual o răsfoire a tuturor articolelor mele, şi nu doar aşa de amorul artei ci pur şi simplu pentru a-şi face o idee despre ce mă „frustrează” pe mine.

Până la viitoarea postare, care va conţine „epitaful” („Odă României”), vă las destepţi şi fără frică, eu vă salut, Sfântu-lică. Mi-am permis să-l citez pe maestrul Mitică Popescu, că doar el se înţelege mai bine cu toţi „nemulţumiţii” ţării ăsteia.