Să revenim la oile noastre


Nu cred că a existat dată în care această formulare să fie mai bine folosită decât în situaţia de faţă. Deci, cum ziceam „să revenim la oile noastre”. Cum care oi? Alea posesoare de carnet şi de maşină în ţărişoara minunată, pentru că nu-i aşa dacă ţărişoara e aşa de minunată ea trebuie şi colindată, şi cum mai bine să o colinzi decât din confortul maşinii proprietate personală (pe care o conduci… cum şti tu mai bine, hai să o dau aşa, să nu ziceţi că am devenit eu prea rău).

Buuun, vă povesteam zilele astea că „Vonda Shepard concertează în România”, între timp graţie celor de la SmartGifts am aflat că urmează să şi particip la una din cele patru cântări, respectiv Braşov 13 februarie (sâmbăta!!!). Super tare, am şi zis „concertul a fost minunat”, la fel şi „Braşovul a fost minunat”, băi fraţilor dar drumul până acolo a fost, pfff, nici nu-mi vin cuvinte în cap să-l descriu încât să fiu înţeles cât mai bine. Dar, cum zic eu întotdeauna o poveste bună face cât o mie de cuvinte.

Astfel se face că am plecat spre Braşov undeva la ora trei după-amiază, drumul de legătură între „urebea X” şi DN1 urmând să se desfăşoare sub „auspiciile” unei ninsori dese, care parcă a aşteptat momentul prielnic să lovească (nu de alta, dar toată ziua plouase, şi fix când am plecat a început ninsoarea, de-ţi era mai mare dragul să stai acasă). Până am ajuns pe DN1 recunosc că am stat un pic cu inima strânsă, unu la mână pentru că nu am văzut absolut nimc să fie aruncat pe jos (material antiderapant mă refer, că gunoi era destul), doi la mână, între şanţurile de pe marginea drumului şi drumul în sine nu mai exista nici o diferenţă datorită cantităţilor „enorme de apă” care făceau ca şanţul şi drumul să fie „o apă şi un pamânt” (dar mai mult o apă). În fine în cele din urmă am ajuns şi pe vestitul DN1, frate, pe cât de nestropite sunt drumurile celelalte aici trebuie să recunosc că era de vis, nsip fin (măcinat cu sită de cleştar) cu sare (adusă din cele mai vestite saline ale ţării, tratat cu clor pentru un alb deosebit) pe „carosabil”, aderenţă fără probleme, evident nu în condiţii normale, mâzga de pe jos totuşi măreşte distanţele de frânare şi totuşi faţă de cum arată restul ţării (în materie de drumuri mă refer), a păi, aici e de trăit, frate. Şi în avântul pozitiv pe care mi-l crease drumul, şi în sentimentul de (falsă) siguranţă care mă stăpânea circulând pe asemenea drum, îi dau şi eu drumu` la benzină, nu mult (90 cum mult în limita legală, şi o viteză mai mult decât potrivită pentru condiţiile meteo nefavorabile, alertă de clişee promptertiste). Şi cum mă duceam eu aşa „înfipt” şi liniştit, văd în faţa mea primele semne ale „pericolului ce pandea”, astfel, se face că liniile de delimitare ale benzilor  s-au scorojit, băi dar nu s-au scorojit aşa oricum ci cu tot cu asfaltul ce şedea sub urma de vopsea lăsând în urmă nişte „şanţuri” de delimitare a benzilor. Ok, ok, ignorăm, mergem mai departe netulburaţi, avem grijă decât să păstrăm banda ca să nu scăpam dracu în „crevase”. Şi când deodată, ahhhhhhhhh, frate ditamai crateru se căscă înaintea mea, era undeva între benzi aşa că nici o şansă de evitat, cu frânatul la viteza aia şi în condiţiile unui drum „burduşit” cu băştinaşi care se îndreaptau îndobitociţi de teveu către „pârtiile neamului” (că deh, tre să susţinem „turismul românesc”, ce Nuţi să nu-şi mai ia un Hermes, o Balenciaga?) nici o şansă. Asta e m-am sacrificat, şi eu şi toţi dobitocii care mergeau bară la bară în urma mea, refuzând să păstreze o distanţă normală şi de bun simţ măcar în astfel de condiţii. După şocul iniţial, şi după o atentă ascultare a maşinii să descopăr „hurducăneli” provocate de atacarea gropii cu viteză mult prea mare, mi-am continuat mult mai „atent” (corect ar fi, cu ochii beliţi în patru) restul drumului, care sincer e „tot” în aceeaşi stare. Adaugi în ecuaţie şi aglomerarea şi mersul haotic al speciilor indigene posesoare de maşini, unele mult prea puternice pentru capacităţile lor intelectuale, felicitări tocmai ai descoperit o „reţetă mortală”, normal că ne trezim zilnic cu formulări prompteriste gen „şoselele morţii”, în condiţiile astea cred şi eu.

Acu nu ne mai rămâne decât să aşteptăm să vină primăvara, să se repare drumurile. Ahh, dar staţi că a zis nea Berceanu că el nu mai are bănuţi, micuţul, să repare drumurile că ia cheltuit pe toţi pe deszăpezire, aşa că noi să ne mai punem pofta-n cui şi să mai mergem şi pe jos! Să mai lăsăm dracu maşinile în parcare, dar nu cumva să uităm să plătim rovignetele la ele, chiar dacă nu le folosim, plătim pe tot anul, aşa e şi corect că doar noi am stricat drumurile circulând prea mult pe ele, nu ei le-au făcut prost şi cu bani puţini ca să poată să bage cât mai mult „para-n-dărăt” în buzunarele „puhave”.

În rest ce să zic: „SĂ TRĂIŢI BINE!” (poate ies dracu preşedinte dacă o tot repet obsesiv p`asta), şi nu uitaţi să-i lăsaţi lu` nea Berceanu o urare de bine la comentarii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în frustrari, Pamflet, Reality și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Să revenim la oile noastre

  1. ANDREEA zice:

    Si eu zic tot „sa traim bine”, dar sa nu mai traiasca ei, bine vreau sa zic, adica sa traiasca rau. S-a inteles cumva ca nu as vrea sa mai traiasca? 🙂

  2. Piperusha zice:

    Ai avut curaj nu gluma, sa pleci cu masina. Io probabil as fi calatorit Badea Cârţan-style, la volanul propriilor opinci.

    Sau cu cefereul.

    • Sfantu` Simon zice:

      Daca plecam pe jos, imi trebuia probabil o zi avans ca sa ajung la timp, acelasi lucru cred ca poate fi valabil si pentru orarul CheFeRe >:D Asa ca mi-am luat soarta in maini si m-am avantat 🙂

  3. cuvintealese zice:

    Sa inteleg ca „sfantul” de tine nu are nicio vina in povestea asta?!

    • In ce sens, ca m-a mancat in c#@ sa ma duc cu masina pana in Brasov? Sau poate consideri ca sunt eu de vina ca se fac sosele proaste in Romania, poate fac parte din „baietii destepti” pe care nu-i place „anticomunistu`” si care fura bani din fondurile pentru drumuri? Nu stiu, dezvolta subiectul…

  4. cuvintealese zice:

    1. Referitor la drumuri, no comment – toata lumea stie – ai perfecta dreptate.
    2.drum „burduşit” cu băştinaşi care se îndreaptau îndobitociţi de teveu către „pârtiile neamului” – asta pentru ca iti ingreunau tie drumul?! 🙂 – aici e cu 2 taisuri
    3. 90 din pacate nu este o viteza adaptata la conditiile de drum, si asta cu atat mai mult cu cat suntem de acord cu punctul 1;

    • Tocmai d`aia si titlul „oile noastre”, da bastinasi indobitociti de teveu se comporta exact precum oile, sufera de sindromul turma, zice teveu la munte mergem la munte indiferent ca ninge ca-n filme si sunt drumurile proaste (eu personal n-as alege sa merg pe „drumurile natiei alese” doar ca sa vizitez statiunile suprapopulate, mergeam la Brasov strict pentru concert, si nu fac asta in fiecare weekend), zice teveu la mare mergem toti indobitociti spre mare, indiferent de „autostrada” deja congestionata cu „cozi kilometrice, zice teveu sa mergem sa ne vaccinam mergem ca timpiti sa ne vaccinam. Frate da personalitate (in afara de aia de ne-o dezvolta teveu) n-avem? Cat despre 90 la ora, pe un drum normal dintr-o tara normala (chiar si in conditii de umezeala pe carosabil) e o viteza de croaziera chiar, adica facand abstractie de limita de 110, facand abstractie de dobitocii care alergau pe langa mine cu 150, eu mergeam chiar batraneste, mai incet si riscam sa merg la pas cu cefereu. Cat despre starea drumului chiar nu m-am asteptat sa fie asa prost, la cata circulatie e pe el, nu credeam ca isi risca toti masinile si vietile la fiecare weekend doar sa ajunga in statiuni la „schi”.

  5. Vania zice:

    Turismul se face cu avionul! Uneori, ce-i drept, merg cu iahtul să joc golf la Snagov…

  6. Cris zice:

    Da, un subiect vesnic de actualitate… „drumurile noastre toate, se vor repara vreodată poate…” 🙂

  7. Ada Rus zice:

    Chiar eşti puţin răutăcios. În loc să apreciezi adrenalina care îţi curge prin vene la o aşa călătorie. În loc să fii solidar cu cei din conducere care au nevoie să-şi consolideze buzunarele proprii. În loc să înţelegi că şoselele nu-s elastice şi că gropile au şi ele farmecul lor… Şi în cele din urmă, eşti răutăcios fără să apreciezi stimularea sportivului din tine, care ar renaşte deodată cu lăsarea autoturismului în parcare.
    Trenul nu e o soluţie totuşi, dacă te gândeşti la o alternativă. Te trezeşti că deraiezi…

  8. @ Vania: Esti norocos, ai terenul preferat la Snagov, eu pana la Breaza (unde am terenul preferat de golf) nu ajung decat cu elicopterul. As putea sa incerc eventual cu barca, in sus pe raul Prahova. Hmmm, buna idee, in rest traiasca turismul comu… ihh adica democrat >:D
    @Cris: e mai de actualitate ca oricand, de cand cu Berceanu la minister, ca el zice verde-n fata, nu mai avem bani de reparat drumuri ca „i-am cheltuit pe deszapezire” (Ohh DA!)
    @Ada Rus; Probabil ai dreptate, ar trebui sa iau mai in serios provocarea asta cu „drumurile iadului”, americanii au Highway To Hell, romanii au cale libera, la noi pana si stradutele dintre blocuri sunt … to hell

  9. Mihai zice:

    Inca un episod din vesnica poveste „Romania Land of Shit”. Deja ajunge sa devina rutina, o obisnuinta chiar si asta nu e deloc bine.

  10. Pingback: Sfaturi pentru activiştii oranj « Ioan Usca

  11. Pingback: Athanor (II) « Gabriela Savitsky

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s