Felii de realitate


Soţia intră obosită pe uşă după o lungă zi în jungla „urbană”, zi în care flora dar mai ales fauna locală i-au dat multe bătăi de cap. Ajunsă în sfârşit acasă femeia speră la un duş lung, cald şi relaxant care să o întremeze după aşa o zi. În dreptul uşii de la baie doamna constată că duşul deja curge, asta însemnând că astăzi „bărbatul casei” a ajuns mai devreme şi evident i-a luat-o înainte la duş. Hotărâtă să-i facă o surpriză plăcută întinde mâna-i graţioasă spre clanţa cu intenţia clară de a intra şi a i se alătura consortului. Intenţia îi este abrupt întreruptă în momentul în care aude de cealaltă parte a uşii:

– Uhh, ahhh, uhhhuhu!
Intrigată de ceea ce s-ar putea petrece de cealaltă parte a uşii femeia continuă să asculte, ţintuita în loc. După sunetele „pleziriste” de înainte urmează un cor de sudălmii ce l-ar face să roşească şi pe cel mai neaoş birjar sau marinar.
– Ahh băga-v-aş p*** pe gât, să mă ****, etc.
După acest moment femeia rămâne un pic interzisă …
– Cu altă femeie nu are cum să fie … nu se aude decât vocea lui plus că nimeni nu cred că ar asista la asemenea limbaj indiferent de cât de pervers ar fi din punct de vedere sexual. Poate îşi oferă singur nişte momente de intimitate şi singurul mod în care îşi poate spori intensitatea momentului e prin limbaj porcos.

În orice caz femeia se hotărăşte să nu-l lase pe bietul bărbat să se mai chinuie (abuzeze) singur, astfel că hotărăşte să intre şi să-i ofere motivaţia necesară pentru „actul în sine” … totuşi vrând să se asigure că nu-l pune într-o situaţie jenantă întreabă pe un ton duios:
– Iubitule, tu te auzi acolo?
– Da mamă eu sunt.
– Şi ce D-zeu faci de scoţi sunetele alea „deosebite” acompaniate de corul ăla de înjurături?
– Tu ce crezi că fac?
– Prefer să nu spun …
– Ehh uite îi laud pe deştepţii lu` peşte care s-au chinuit 2 ani să îngroape o amărâtă conductă de apă şi acu` când în sfârşit i-or dat drumu` nu mai avem presiune la apă.
– Ok, asta explică limbajul colorat, dar cu uhh, ahh-urile alea ce facem …?
– Alea le vei descoperi singură când vei intra sub dus şi vei da drumu la apa caldă care acu iese fiartă pentru că centrala nu are suficientă presiune să o pompeze înainte să se încălzească prea tare, şi când vei încerca să o amesteci cu apă mai rece vei constata că centrala se va opri de tot nemaiavând suficientă presiune la apă şi nu-ţi rămâne decât să te speli cu apa aia sloi direct de pe conductă.

Ca-ntotdeauna … am predat legătura.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în D`ale mele, Elucubratii, Funny, Pamflet, Reality și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Felii de realitate

  1. raul rual zice:

    daca femeia era de la realitatea.net, isi lua lucrurile si pleca, fara sa mai intrebe nimic. a doua zi baga divortul, a treia zi isi dadea seama ca a ramas singura pe lume din cauza unei conducte de apa.
    unde erau izbucurile si gheizerele alea in Romania? s-ar putea sa avem nevoie. sapun avem.

  2. 😀 Nu esti cu toata tabla pe casa nici tu … da` asta intotdeauna ii un lucru de apreciat.
    P.S.: sigur mai avem sapun? >:)

  3. raul rual zice:

    tabla de pe casa mi-am vandut-o de mult la fier vechi (apropo, la cat de scump e fierul vechi, azi-maine o sa umblam cu un capac de canal la gat, in loc de medalion)
    mai tii minte filmul ala „Produsul verde”? cum faceau aia sapun din oameni… noi putem incepe cu cainii, vom fi cel mai curat popor…

  4. ramicori zice:

    ea a avut prezenta de spirit sa intrebe ce-i cu zgomotele,altfel intr-adevar l-ar fi suspectat de adulter si totul de la o conducta de apa.

  5. florin zice:

    Si eu am patit o 2 zile la rand cu apa calda ,cred ca de la presiunea apei era.Am crezut ca e centrala de vina…Imi faceam baie cu pauze,adica 10 secunde sub dus ,15 in afara lui .:)))

  6. Mitzaa Biciclista zice:

    Florin, nu-ţi mai căuta motive, noi te înţelegem …… 😛

  7. Pingback: Mirii mileniului III « Ioan Usca

  8. Pingback: Vicki – Lilick’s Operation | Gabriela Savitsky

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s