O furtună într-un pahar cu apă


Un alt scenariu care rulează zilele astea pe toate canalele de ştiri şi prin toate ziarele e „creşterea taxelor şi impozitelor” din care extrag următoarele puncte nevralgice „creşterea cotei unice de impozitare” şi „creşterea TVA-ului”, trecând peste inepţia genului ăsta de măsuri într-o perioadă de criză, adică alte ţări taie din TVA ca să încurajeze consumul în schimb Românica îi creşte valoarea, că rămaseră Nuţi şi cu EBA fără bani de Hermes şi Balenciaga sau cum dracu le-o zice.

În fine, toate ca toate, „ţara fierbe”, „Băsescu se piaptănă”, iar la final va ieşi el „micuţul mariner” la lumină şi se va lua la trântă şi cu reprezentanţii FMI şi cu Guvernul Boc (pe care, culmea, tot Băsescu îl conduce) şi va salva „poporul oropsit” de la teribila tragedie ce îl paşte. Băi, nu ştiu da` eu unu` am învăţat să fiu oarecum circumspect când e vorba de „furtuni din astea în pahar”, adică sunt atât de sătul de scenariile tipic basiste în care se creează o situaţie artificială, se stârneşte un pic de vâlvătaie, iar apoi marinerul vine victorios, face un pipi şi stinge toată „tevatura”.

Ce vreau eu să zic e: „nu cred o iotă din toate declaraţiile astea cu creşterea a nu ştiu ce cotă, sau cu măsuri impuse de FMI dar nedeclarate de reprezentanţii fondului, având mai degrabă de-a face cu „dezinformarea” publică tipic comunistoidă (declaraţii gen „pensiile nesimţite” care s-au dovedit a fi un mare fâs), cam aşa cred ca se va alege şi cu toată situaţia asta artificială generată de basişti în ultima vreme”. Cu alte cuvinte Băsescu îi lasă pe toţi să fiarbă la foc mic o perioadă, lasă informaţiile creatoare de panică să se răspândească, iar la final apare semeţ şi dezvăluie cum a preluat el iniţiativa şi a „făcut din caca…t bici”, totul evident cu scopul sporiri imaginii publice a entităţii sale Zeus.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pamflet și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la O furtună într-un pahar cu apă

  1. Pingback: Tweets that mention O furtună într-un pahar cu apă | Frustrat[punct]RO -- Topsy.com

  2. Cred, totusi, ca gluma se ingroasa. Iti aduc aminte ca nici Zeus nu putea sa faca mare lucru in fata Herei. Ei, iata ca avem si FeMei care incep sa ia atitudine. Si sa ii puna pe unii la punct. Problema este ca ne pune si pe noi cu botul pe labe…Si ne vom linge de acum ranile.

    • Nu ma intelege gresit, sunt convins ca „un sambure” de adevar exista in tot scenariul, doar ca sunt un pic circumspect in legatura cu ceea ce el ascunde. Adica ma gandesc ca e doar o diversiune creata pentru a facilita „inghiterea galustii” de popor, adica vrem sa crestem TVA-ul sa il facem 21%, anuntam inainte ca marim TVA-ul la 25% (ca ne preseaza, cum zici tu „Hera” sau FeMeIu`) si apoi vine domn Basescu salvatorul poporului oropsit, „se lupta” pentru noi si reduce valoarea la 21%, adica fix ceea ce am vrut sa facem de la bun inceput. Un fel de cal troian, daca vrei sa-i zicem asa. >:)

  3. 1roman zice:

    Salut,

    Imi pare rau sa te dezamagesc, insa atat TVA-ul cat si cota unica se vor mari. Sa vedeti curs euro ce o sa avem. Marea problema este ca atunci cand creste TVA-ul apare si inflatia, ceea ce nu ar fi neaparat o nenorocire daca am avea niste oameni competenti la finante care sa tina aproape de bnr.
    Riscul major este hiperinflatia. Cred ca asta ne va paste…

    • Oh da, cred ca tu esti ala de ma dezamageste in cazul in care se maresc taxele 😀 Esti pe mana cu Basescu nu? Lasand gluma deoparte, nu neg posibilitatea ca ineptia asta sa se intample, desi sustin in continuare ca ar fi o idiotenie mare ca in loc sa iei masuri care sa stimuleze piata de consum sa faci exact contrariul. Totusi vad si in tevatura asta care s-a creat un nou exercitiu de imagine al Basexului, am zis si mai sus: „e o diversiune creata pentru a facilita “inghiterea galustii” de popor, adica vrem sa crestem TVA-ul sa il facem 21%, anuntam inainte ca marim TVA-ul la 25%, si apoi vine domn Basescu salvatorul poporului oropsit, “se lupta” pentru noi si reduce valoarea la 21%, adica fix ceea ce am vrut sa facem de la bun inceput.”
      Zic si eu, in rest stiti voi: Sa traiti bine! ca de omorat oricum va omoara altii cu zile

  4. Pingback: După ploaie « Gabriela Savitsky

  5. Pingback: Alegeri « Ioan Usca

  6. Cris zice:

    Sper sa fie asa cum zici tu si sa nu se mareasca nici una, nici alta… TVA de 24 sau 25 % ne mai trebuie acush, in rest le avem pe toate.

    • Primo, zic, bine revenisi Broscuto (poate o trezesti si pe Ardeiusha din reverie ca nu ne-a mai onorat cu onoare >:D ).
      Secundo, tot eu zic, ca o sa te dezamagesc si te anunt ca de marit sigur se vor marii taxele (oricat de idioata e ideea in sine), doar ca imi pastrez o unda de scepticism in legatura cu valorile astronomice anuntate, ramane de vazut, asteptam cu sufletul la gura si cu morcovu-n … bas (ca sa sune mai prezidential asa). >:D

  7. Pingback: Avem un guvern autist « Hai ca se poate!

  8. 1roman zice:

    hai frate ca Capitanul( cacofonia este intentionata) ne-a surprins pe toti cu masurile astea.
    Cum era aia?
    „Sa traiti bine!” Traim…
    Un fleac, ne-ai ciuruit!!!
    Apropo, peste 3 luni vin si TVA-ul si cota unica!
    Ei, dezamagit sau nu???

    In strada baieti, sa ne cerem drepturile…

  9. @ 1roman: cu cine sa iesi in strada prietene? Jumatate din populatia (purtatoare de stampila) inca ii legitimeaza toate ineptiile „conducatorului miop”. In opinia lor Basescu e Dumnezeu pe pamant si singuri de vina pentru situatia dezastroasa din ultimii sase ani de conducere a Basexului sunt „minerii, Iliescu, comunisti si sa nu uitam desigur, mogulii”. Asta e discursul la care au pus botu` si p`asta-l repeta cu sfintenie, altceva nu intra in tartacutele lor prespalate pe creierul neted. Sunt unii care si acum si chiar si in al 12-lea ceas cand le-o ajunge cutitul adanc la os inca il vor mai „proteja” pe mariner.

  10. Tribuna zice:

    GRAVE ERORI ÎN SCRIEREA ISTORIEI, …. despre Măgdăceşti un sat în inima Basarabiei.
    …. imediat după ocupația Basarabiei de ruși în 1812, autoritățile țariste au pornit o campanie antinațională împotriva populației moldovenești cu scopul de ai dezrădăcina, de a schimba raportul național în favoarea noilor stăpâni. Prin articole, cărți de istorie, manuale școlare etc. au început a se scrie despre însemnătatea „progresistă a alipirii Basarabiei la Rusia”, etc.

    Un articol interesant ce trebuie preluat, istoria trebuie cunoscută de cât mai mulți români. Va așteptăm sa comentăm împreună evenimentele petrecute în acei ani.

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/investigatii-documentare-grave-erori-in.html

  11. Salut, mi se pare foarte interesant blogul tau, inscrie-l pe http://www.enterclick.ro pentru a primi vizitatori unici si trafic, tot ce trebuie sa faci e sa accesezi de 2 ori pe zi toate site-urile din sistem si vei primi pentru fiecare vizita facuta celorlalti una de la ceilalti catre tine.

  12. brad zice:

    Joaca cu TVA-ul este foarte periculoasa, afectand toata viata economica … prin nov anul trecut spuneam ca tva-ul va creste la 25% … in absenta oricaror masuri ec eficiente, fiind cea mai simpla cale de colectare a fondurilor de la populatie …
    Hmmm, m-am inselat – hai ca-i bine !
    😦

  13. Piperusha zice:

    [citat]..poate o trezesti si pe Ardeiusha din reverie ca nu ne-a mai onorat cu onoare >:D [/citat]

    …m-am (auto)trezit, nu ca stoarfa aia de adormita din padurea frumoasa sau ca aia cu piticii de le-au pupat printi intru resuscitare..btw, unde depun contestatie pentru faza asta?

    Apropos, ca tot ma aflu pe un blog…cate, exact, ai, Preafericitule? 😀 Bloguri, that is.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s