Coordonatele mele spaţio-temporale


  • Trăiesc în ţara în care un „derbedeu”, un „bătăuş de colţ de stradă”, omoară în bătaie un bătrân (în faţa ochilor nepoţicii sale) şi e adus în faţa „justiţiei” de către presă, pentru că procurorii şi „instituţiile statului” nu sesizează „LUCRURILE EVIDENTE”.
  • Trăiesc în ţara în care un fost ofiţer al „Centrului de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului” (mai pe româneşte „spion” extern al Securităţii), a devenit peste noapte un fervent „anticomunist”, un „pion central” în lupta împotriva comunismului, şi pentru a întări acest rol de „luptător anticomunist”, Băsescu (se ştie!) a citit şi o foaie în Parlamentul României cimentându-şi astfel imaginea de „prim-anticomunist al ţării”.
  • Trăiesc în ţara în care cea mai clară măsură anti-criză luată de Guvern a fost „condamnarea crizei economice” (menţionez că e vorba de acelaşi Guvern care a fost deja dat odată jos de către Parlament, şi care în mod normal într-o ţară civilizată şi democratică nu ar fi fost „re-instituit” a doua zi după alegeri, de către cine? evident de către „prim-anticomunistul ţării”).
  • Trăiesc în ţara în care Elena Udrea e Ministru al Dezvoltării, alte detalii sunt de prisos, e de ajuns să repetaţi cu voce tare „Elena Udrea, Ministru al Dezvoltării Regionale” (cu alte cuvinte: „Blonda lu` Băse, pune mâna pe … pe bani, nu pe ce mormaiti dumneavoastră acolo, ruşinică).
  • Trăiesc în ţara în care Roberta Anastase (această fostă Miss România, care acum arată de parcă ar fi mâncat-o pe actuala Miss-ă) e şefa Camerei Deputaţilor. Mai e nevoie să vin cu menţiuni asupra cui a promovat-o pe ea, „micuţa”, de a ajuns în această postură privilegiată?
  • Trăiesc în ţara în care … scena şi microfonul vă aparţin. Voi în ce ţară trăiţi? Lăsaţi aici coordonatele, nu de alta dar sunt curios cum văd şi alţii ţara în care trăiesc, plus că sunt în căutare de „alte meleaguri” şi cine ştie poate dacă-mi plac coordonatele voastre mă mut dracu odată d`aici.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în D`ale mele, Elucubratii, frustrari, Leapsa, Pamflet, politica și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Coordonatele mele spaţio-temporale

  1. Aici o să-mbătrâneşti. E ca o pedeapsă nu doar pentru tine ci şi pentru noi, restul. N-ai ce face… mai iei o bere, încă una… şi tot aşa.
    O zi frumoasă să ai mâine (adică azi căci e trecut de 12 deja).
    >:D<

  2. Pingback: Tweets that mention Coordonatele mele spaţio-temporale | Frustrat[punct]RO -- Topsy.com

  3. Diana zice:

    traiesc in tara in care ma simt bogata daca am un pachet de tigari, desi muncesc de-mi sar fulgii. acum cateva luni imi sareau la propriu.
    exemplele pot continua, dar stim toti ca traim in Romania.
    probabil ne-am nascut aici cu un rost. probabil e o minciuna de om frustrat. nu stiu…
    eu cred ca e bine ca unii dintre noi nu sunt afectati de vrajile pe care le face Basescu. ma gandesc ca mai avem o sansa. poate ar trebui sa plecam o vreme, sau poate ar trebui sa ne implicam mai mult.

  4. @Sictireli: s-a notat! 😀

    @d-ra Terra: Multumesc pentru vorbele incurajatoare: „Aici o să-mbătrâneşti” 😀 eu sincer as fi optat pentru: „aici o sa-ti putrezeasca oasele”, da asa sunt eu mai trepanat de fel >:D
    O zi frumoasa iti doresc si eu! 🙂

    @Diana: eu sunt aproximativ convins ca e vorba de „o minciuna de om frustrat”, deci, clar problema zace la noi, la stilul nostru pesimist de a privi lucrurile, sti cum se zice la noi in tarisoara ” e oameni rai domne, invidiosi”. Suntem plin de meschinarii si ne dam loviti dar noi de fapt traim intr-o tara minunata, ia intreaba-l pe Turturica de la Romania Libera >:D (acest comentariu trebuie citit cu maxim de simt al umorului si simt al ironiei, maxim am spus :D)

  5. Pingback: Elena Udrea intre promovare turistica si puscarie « Hai ca se poate!

  6. Diana zice:

    maxim sa fie!
    sunt, totusi, lucruri faine in tara noastra. pozitiv… constructiv… autosugestie si alte chestii de oameni frustrati. cica Sarmisegetuza e mai tare decat Stonehenge. http://www.traiesteromaneste.ro/detalii_art.php?ida=86
    cred ca ar fi fain sa ne privim cu mai mult respect pe noi insine, fara sa renuntam definitiv la frustrari. zic si eu, nu mi-s specialista.

  7. Pingback: Cu cât o ai mai lungă…

  8. Pingback: Derbedeul nenumit « Ioan Usca

  9. Pingback: Sa o ajutam pe Kassandra « Hai ca se poate!

  10. Pingback: Romania pierde cioara de pe gard pe mana lui Videanu « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s