Ceausescu n-a murit!


Constat zilele astea (cum reiese de altfel şi din ultimele postări) că în Românică noastră, mică, proastă şi ninsă până-n gât, se conturează un „nou regim”. Acum eu nu vreau să mă hazardez în a face presupuneri despre ce tip de regim e vorba, că-i dictatorial, că-i democratic, că-i de pierdut în greutate, ideea e că „se întrevăd zorii unei noi zile”. Că o fi bine, că o fi rău, rămâne de văzut, eu zic că e de rău, şi asemeni mie cred că zic şi alţii, din păcate noi nu reprezentăm decât 49%, aşa că părerile noastre nu contează.

Probabil că acest „nou regim” care se conturează face parte din planul domnului Băsescu de a crea un nou „stat nirvano-edenistic”, iar unul din paşii necesari este probabil instaurarea unui regim dictatori… în fine am zis că nu mă hazardez în presupuneri şi uite ce fac (şi eu care îmi propusesem să prind Paştele ăsta acasă nu la canale). Deci cum ziceam unul din paşii necesari acestei „transformări” a ţărişoarei probabil că îl reprezintă de exemplu, crearea unui partid care are ca scop exclusiv „susţinerea necondiţionată” a iniţiativelor legislative ale „prezidentului” (de exemplu „partidul <in>dependenţilor lui Băsescu)”; sau , probabil, un alt pas al măreţului plan îl reprezintă, aşa cum ne informează chiar unul din slavitorii Basescului, „obţinerea controlului instituţional” chiar de şeful statului. Haaaauleo, adică „anti comunistu vrea „subordonarea instituţiilor statului unei singure persoane” , şi anume LUI. Adică justiţia, parlamentul, eventual şi presa (că tot îşi doreşte „micuţul” să se facă şi el mogul de presă) să fie „subordonate unei singure persoane”, hmm, sună cunoscut, parcă a mai fost „unul” care a vrut asta şi i-a şi reuşit, şi ghiciţi ce, probabil că şi ăstuia de acum îi va reuşi, pentru că ăştia suntem, şi asta e soarta care ne-o merităm (nu toţi, majoritatea, şi cum în „democraţie” majoritatea câştigă (iete, na` de aici!).

Acum, tocmai cu scopul de a-mi repara unele din „greşelile” anterioare comise faţă de noul „regim” pe care domnul prezident vrea să-l instaureze în ţărişoara minunată (cu alte cuvinte nu la canal domn preşedinte, nu la canal, vă rog), şi cu scopul de a deveni într-o bună zi „om de bază” al „partidului”, mi-am propus să alcătuiesc următoarea listă de propuneri pentru domnul Băsescu, propuneri ce au ca scop realizarea unei tranziţii mai rapide şi mai „line” către noua organizare statală a „republicii… poporului, desigur” (că doar domnul Băsescu vrea binele poporului, doar nu pe al altcuiva):

  1. Prima propunere pentru „noua ordine statală a Românicii” ar fi trecerea în ilegalitate a tuturor partidelor politice, în afară de unul, astfel că toţi cei care îi fac opoziţie (neloială, de altfel… infidelilor) şefului statului să dispară din „ochiul public”. La canal cu ei!
  2. Instaurarea dominaţiei partidului unic, astfel Camerele Parlamentului vor fi desfintate trecându-se decât la „Congrese ale partidului suveran”, acu vă las să ghiciţi şi care e „partidul suveran”. Mulţi probabil veţi zice PD-L, greşit, aici e vorba de un partid dedicat în totalitate şi exclusivitate slujirii „puterii” (sau în cazul ăsta a lui Băsescu). Şi care e partidul respectiv? „Independenţii”, desigur!
  3. În fine toate propunerile de aici încolo privesc măsuri de „trecere a frâielor” (nu a fraierilor ci a frâielor) în mâinile „birjarului suprem” (că slavă Domnului apucături şi limbaj potrivite are), astfel încât acesta să se poată „desfăşura în linişte şi nestingherit de nimeni, toate evident cu scopul de a aduce „mărire şi prosperitate nemului oropsit”

Pe final de postare vă las cu o imagine, care zic eu e reprezentativă aşa cam pentru tot ce s-a zis mai sus, şi desigur o „dedicaţie muzicală” pentru domn` prezident că să vadă că „m-am cuminţit” şi vreau să devin „activist convins al domniei sale”.

(sursa foto: „Preafericitul” insusi; Brasov 2006, cartier Bartolomeu;                                              sursa  inspiratie folosire fotografie: Piperusha)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în frustrari, manifest, Pamflet, politica și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Ceausescu n-a murit!

  1. Un Fustangiu zice:

    Hai sa traiesti si bine te-am regasit 😀 Hai sus cu paharu’ …avem de baut azi 😀

    Ceausescu nu a murit niciodata, s-a metamorfozat in clasa politica, asa ca avem mai mult Ceausesti 😀

    • Sanatate si bine ai revenit, si spor la „ridicat paharu`”!
      Trebuie sa recunosti ca in ultima vreme, un „Ceausescu” anume se ridica deasupra celorlalti „Ceausesti”, cred ca si-a propus el ceva, vre`o noua „republica” (socialista) ceva. >:D

  2. Un Fustangiu zice:

    Corect, insa incerc sa nu ma mai uit ca ma enervez aiurea, oricum nu am ce sa fac si nici nu pot sa fac ceva ca sa il opresc. Poate decat sa il asasinez 😀 Shit, poate ma urmaresc astia de la SRI …

    • Da ai dreptate la faza cu enervatu`, vorba aia nu m-a facut nimeni lider de sindicat asa ca pentru cine dracu ma lupt. In alta ordine de idei, stai linistit in legatura cu urmaritul ca big brother e cu ochii pe noi, dar vizat e ala „de incita” nu il de pune in aplicare >:D

  3. ciuixxx zice:

    ca bine zice ada milea, mi-a facut o mare placere sa o reascult.

    in fiecare zi cand scot capul pe geam vad aceeasi imagine comunista: o veche baza sportiva ceausista, batuta de intemperii, furata de tigani si cel mai urat aspect populata de maidanezi; un vechi bazin olimpic plin de gunoaie si cu apa de ploaie ce nu a parasit niciodata incinta, putoarea nelipsita si arta urbana a grafferilor constanteni fac Complexul Sportiv Badea Cirtan un adevarat ghetou.

  4. Pingback: Lecturile Nataşei « Ioan Usca

  5. Ada Rus zice:

    Suntem ceea ce alegem. În acest caz, suntem victime colaterale a ceea ce au ales alţii. Trăiască OTV-ul, seminţele de spart, ghiulurile şi maneaua. Dacă tot ne ducem pe… apa sâmbetei, măcar s-o facem cu stil

  6. Flavius zice:

    am rezolvat cu linkurile , le-am trecut pe noua adresa . felicitari .
    moartea dictaturii in ’89 a insemnat nasterea uneia noi, in 2004 . mentalitatile bolsevice nu se pot pierde . basescu ne-o demonstreaza zilnic .

    • Ce coincidenta, stranie chiar, azi ma uitam in zeList si ma uitam la site-urile care inca mai dau link spre pagina veche si mi-a sarit in ochi numele blogului tau, chiar imi propusesem sa iti las un comentariu, un mail ceva sa te rog sa schimbi adresa, multumesc ca ai „fost pe frecventa” si mi-ai luat-o inainte.
      Cat despre dictatura din Romania, ce sa mai zic, mentalitatea asta nu va disparea niciodata atata timp cat oamenii crescuti de fostul regim detin acum fraiele si cauta „re-instaurarea vremurilor bune”.

  7. Piperusha zice:

    Proştii au, well, prostul obicei să se repete, şi istoria odată cu ei. Da, trăim vremuri istorice. Aceleaşi.

    Mulţumesc pentru reclama nemeritată, că eu doar folosesc, n-am inventat, fotografia de război! 😀

    • Mai, sti tu cum e, adica, am inteles ca „istoria se repeta” (e si o vorba zisa de un mare om, mare caracter), dar la noi deja devine ridicol. Cat despre reclama, nu e nemeritata, poza e veche de atatia ani si o uitasem complet printr-un cotlon al unu CD ascuns intre multe altele, daca nu-mi aduceai aminte de ea cu propriile tale imagini (de razboi) nu apuca sa mai vada lumina zilei. >:D

  8. Pingback: Matineu « Blogul Adei Rus

  9. Theodora zice:

    Ei traiesc bine si noi ne uitam la ei si asteptam sa se intample un miracol 😦

  10. Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 7 « Ioan Usca

  11. VanGhelie zice:

    no, n-a murit. partidu stat se prelinge pe sticla.
    uitasem melodia

  12. da bine zice ada…sa sti tu ca Ceausescu mai traieste in sufletul unor persoane care au dus-o bine pe vremea lui…..dar era prea comunist…..prea strict….. si acum avem libertate si democratie ….si ce facem cu ele…..nu ne tin de foame…. nu avem de munca…..

  13. nely zice:

    Foarte buna scriitura, mi-a placut tare. Iti urez mult spor in continuare!

  14. Diana zice:

    blogul tau face bine :). multam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s