Desi titlul suna un pic ironic (ce surpriza, nu?), totusi, el nu se vrea de loc asa. Astazi am avut parte de o zi cum nu-mi inchipuiam ca voi ajunge vreodata sa indur (si folosesc termenul asta la deplina lui valoare, pentru ca exact asta am facut, am indurat). Am avut ocazia astazi sa vad si eu cam cum arata o Romanie a anului 2010 la mila naturii. Vreti sa stiti cum? JALNIC! Si nu neaparat, decat, datorita vremii ci pur si simplu si din cauza indiferentei crase, atat a „autoritatilor” lu` peste (care, imi reiterez ideea, in tara asta nu exista), dar sincer de vina e si „populatia indigena”, fratilor pe bune, suferim, suntem rau de tot, dar unora (majoritatii) parca ne si place sa ne rostogolim prin ca#@t. Dar in fine sa nu intru eu iara intr-unul din „rant-urile” ( rant = debitat de frustrari) mele obisnuite, am zis ca astazi e mai bine sa fac un bilant, cu liniuta cu aliniat, la sfarsit tragem linie, si bagati voi concluzii.
Itinerar:
– Trezit dimineata ora 7:00
– Coborat parcare inundata, transformata din Palatul Ghetii in Aqua Park 7:30
– Deszapezit masina plina de zapada imbibata pana la refuz cu apa pana la 8:00
– Inghetat mana in draci, posibil degeraturi
– 8:15, incercat plecare cu masina din locul de parcare
– 8:16, racolat doi vecini care se invarteau nedumeriti pe langa masinile lor trase de-a curmezisul parcarii
– 8:17, vecini impins la masina de trozneau tablele inghetate, masina patina in disperare pe zapada, gheata, apa din parcare
– 8:20 renuntat masina plecat la maxi taxi (deja ud la picioare, decat timid, totusi)
– 8:30 ajuns la maxi taxi, fleasca la picioare din cauza orasului (municipiului) inundat
– 8:31 pana la 8:35 injurat cu sofer masina si ceilalti ocupanti de transport in comun de mortii mamii pe, dupa cum urmeaza: primar, prefect, presedinte, politicieni, guvernanti, intreaga clasa politica
– 8:45 vazut pentru prima oara in viata cum arata un drum inundat, circa 0.5 metri apa, nimeni nu face nimic pentru remediere situatie, slava Domnului pentru maxi taxi inalt
– 9:15 ajuns la destinatie, municipiu resedinta de judet inundat
– 9:25 dupa navigarea apelor resedintei de judet ajuns la loc ferit
– 9:26 descaltat, intins sosete pe soba cu gaz la uscat, stat cu picoare in aer in dreptul sobei pentru uscare pantaloni si bocanci
– 10:15 constatat miros de ars
– 10:15:15 secunde, luat dracu sosete dupa soba
– 10:30 incaltat cu bocanci inca uzi dar cu sosete calde, plecat la „bussines meeting”
– 10:31 calcat obligat/fortat in ditamai balta (pana la glezene) la trecere de pietoni
– 10:31:5 secunde injurat morti, raniti vreme, tara, presedinte, toate de rahat
Restul zilei vi-l puteti inchipui si singuri, intr-un oras inecat de ape, pe jos, si cu bocancii deja fleasca, sa stai la un asa zis „meeting” (fake) timp de doua ore miscandu-ti frenetic degetele de la picioare de frica sa nu „decedeze” (sau degereze, cum dracu era?).
Bilant
– Pierdut o gramada timp aiurea
– Pierdut speranta in tara, locuitori, viata
– Pierdut 2 varfuri degete mana stanga, si mijlocul degetului mare de la mana dreapta, degerate
– Pierdut demnitate (innotand si patinand ca o „mica balerina” pe strazile Venetiei-„Etno”botanice)
– Pierdut sanatate mintala
Le declar nule !
Simon spune ... 
Sfinte Simon, asta înseamnă că blogul tău nu va avea de suferit, subiecte din astea vor fi la ordinea zilei… 😀
Blogu` poate ca nu va avea de suferit, dar „nesuferitul” ala de il scrie deja nu mai poate.
Chiar vorbeam cu nişte colegi ieri, că până ajunge nivelul mării la 500 m altitudine, la cât se află Braşovul, mai durează. La noi nu au fost inundaţii încă, deci e bine! Îmi pare rău de voi, însă!
Asa e voi sunteti in siguranta, deocamdata
In alta ordine de idei, eu cred ca se intoarce lumea cu curu`n sus pentru ca la 12 noaptea ningea cu spume si peste 4 ore incepuse o mama de ploaie, nu e normal asa ceva. Am vazut ieri la „gospodarii” inundate ca am ramas perplex.
Ooohhh cât seamănă cu ziua mea de ieri! Şi probabil a multor altor persoane (am citit undeva pe un blog că ieri a fost ziua şosetelor ude)
Eu am mers direct în staţie,unde am aşteptat troleul cu apa până la glezne. Primul n-a oprit. Abia în mijlocul intersecţiei i-a dat jos pe călători..
Al doilea era impenetrabil.
Al treilea la fel
Abia către al patrulea am reşit să înot şi să mă înghesuzi pe scară. Am stat cu bocancii fleoşcăind în picioare până seara.
Când–am âncercat să scot maşina din parcare, cu acelaşi rezultat ca al tău.
Noah…noi să trăim. Bine.
Eu zic sa facem mai mult decat sa traim, haideti sa ne adaptam, eu zic sa ne crestem membrane intre degetele de la picioare (sa putem inota mai bine printre ape), si eventual sa ne crestem si o pereche de branhi, adica sincer daca in mijlocul unui oras in panta s-au putut 0.5 metri de apa, cine stie ce urmeaza.
Pingback: În ochiul furtunii « Blogul Adei Rus
Ar fi bine, am repera si rechinii mai usor…
Ehh, asta intr-adevar ar fi o „adaptare” utila, cea mai utila!
Nu stiu cum se face, insa, in oraselul meu mic NU SUNT problemele astea! Nici drumuri infundate de zapada nu am avut, nici canale infundate nu avem, oamenii circula frumos, se saluta intre ei, nu pica in balti. Si totusi… noi suntem priviti ca ‘taranii aia din provincie’ :)) Abia ASTA e frustrant…
Pai stai mai nene nitel ca si eu tot in provincie ma situez, nu in alta parte. Eii, dar descrierea asta a ta, prea seamana mult a Nirvana „se saluta intre ei”, hmmm unde stai in Smallville
(just kidin`). Acu ce sa zic o-ti fi fost mai norocosi, voi, si nu v-a nimerit „furtuna”, de data asta 
In fine, daca zici tu ca e asa bine la voi (poate e o problema de perspectiva, poate sunt eu prea negativ, dar eu nu scriu decat despre ce vad), atunci sti vorba aia „tineti-o tot asa!”
indraznesti sa treci prin capitala? este situatia de la tine inmultit cu plus infinit!
Deh, daca sunteti prea multi ce sa va fac >:D. Voi n-ati aflat de initiativa „eroului” (nu boului, da?) Berceanu, mai putini masini pe drumurile patriei dar toata lumea (si aia fara masini) obligata sa plateasca rovignete care costa o gramada bani, ce dracu voi n-ati auzit ca omu` si-a stricat masina pe drumurile patriei, el de unde sa-si ia alta, micutul?
Trist dar din pacate atat de adevarat, astea sunt realitatile unei Romanii defecte.