O privire aseptică asupra unei crime odioase


Aceeaşi urbe X din jud. Cutărescu, aceeaşi populaţie de 22000 de localnici (indigeni, băştinaşi autohtoni).

Ies afară, e întuneric, seară, atmosfera e jilavă, încărcată, umezeala învăluie totul într-o ceată care nu prevesteşte nimic bun. La dracu cu noroiul lor cleios pe care au simţit nevoia să-l scoată de sub asfalt şi să-l trântească pe umbrele de trotuare. Toate astea acum, iarna? Probabil aşa de rău se simţeau când ieşeau din colibe şi strămoşii ce au populat acest petic de pământ înainte. Noroiul ăsta lipicios, parcă văd cu ochii minţii scene din cărţile de război,  citite cu sete, pământul cleios, jilav îmbibat cu sânge?!? Cu sângele cui, al strămoşilor, al duşmanilor, al cui?

Ce dracu am? Până mă trezesc deja am ajuns în staţie. Mă postez răbdător şi aştept, în cap încă mi se derulează imaginile văzute la TV, o coşmelie ce adăpostea un cabinet psihologic şi un cabinet de astrologie (ambele pe acelaşi petic de ciment) a ars. Am trecut pe lângă coşmelia respectivă zilele trecute, evident mi-au atras atenţia, să deschizi un cabinet psihologic chiar lângă un stabiliment de astrologie e ca şi cum ai încerca să le transmiţi un mesaj celor ce apelează la aşa ceva, sau poate pe asta te bazezi când alegi locaţia (sigur trec mulţi „instabili” pe aici, înseamnă că e şi o pâine de mâncat). Am avut un sentiment straniu de când am văzut ştirea respectivă, eh cine ştie.

Ceaţa se lasă din ce în ce mai apăsătoare asupra oraşului, vârfurile blocurilor aproape că nici nu se mai văd, e un tablou straniu să vezi clădirile cenuşii pe un fundal atât de întunecat şi ameninţător, niciodată nu am acordat prea mare atenţie detaliului ăsta. Multe şuşoteli în staţie în seara asta, un adolescent urlă în gură mare altuia la telefon …

-Ai auzit mă?… Da păi eu i-am spus şi lu` ăla. L-am sunat şi i-am zis sună-l mă repede pe ăla că cică a omorât-o pe mă-sa.

(… Râde, ce glume macabre fac şi ăştia între ei, dar având în vedere unde suntem cu greu mă mai surprinde ceva).

O sirenă asurzitoare, comprimată la nivelul străzii de plafonul de ceată, străbate nebună străzile, se apropie maşina de poliţie.

Sunt pe alee, maşina e aproape ajunsă la sediu, opreşte sirena (nu are rost să trezim colegii care dorm în secţie).

– Ce e? Ce s-a întâmplat?

– O crimă.

– Aici? Cine dracu face crime aici?

– Un băiat, şi-a omorât „mama”.

Din maşina burduşită de oameni, coboară cinci inşi, nu le acord mare atenţie, mecanic mă uit în timp ce altă maşină se apropie în trombă. E agentul de proximitate (sectoristul), coboară intră după ceilalţi. Începe şi forfota.

Trebuie mers înapoi la „locul faptei”, fotograful din echipa legiştilor era la secţie, trebuie şi el condus acolo. Trei inşi se urcă repeziţi în aceeaşi maşină de patrulă, fotograful e printre ei, sectoristul e pe urmele lor. Maşina pleacă în trombă, porneşte de data asta sirena, aleea e întunecată, sinuoasă şi îngustă, în grabă ar putea lovi vreo maşină care ar veni din faţă. „Proximistul” se urcă şi el în maşină şi demarează rapid în urmărirea lor.

După câteva minute, maşina de patrulă trece înapoi, ceaţa e atât de joasă şi apăsătoare, sunetul e atât de clar încât ai impresia că vine după tine. Mă uit cum şoferul se aruncă înnebunit prin mijlocul intersecţiei, taie sensul giratoriu, face slalom printre maşini (se vede că nu e un lucru obişnuit pentru ei, situaţia se prezintă cu ineditul ei dar şi cu responsabilităţi pe măsură), probabil merge la judecătorie de unde va lua procurorul de caz.

Trec alte minute în care sunetul sirenei se aude din ce în ce mai înfundat, dar nu dispare de tot, la fel ca sentimentul ce persistă în minţile celor prezenţi.

„Furnicarul” a prins viaţă şi s-a pus în mişcare, în faţa noastră lucrurile se desfăşoară cu o naturaleţe dezarmantă. Trece ambulanţa, maşina de patrulă se întoarce şi ea către locul faptei, în sensul giratoriu li se alătură maşinile echipelor de televiziune, totul are sens şi totuşi nu e un lucru obişnuit (cotidian), acum şi maşina pompelor funebre intră pe aleea secţiei de poliţie (probabil cere detalii, omul îşi face datoria). Totul are sens şi totuşi …

Mă întorc, pe drum străzile vuiesc încă sub şocul şi cleveteală specifică veştii, la fiecare colţ, fiecare om, beţiv, şmecher de colţu` străzii, toţi şuşotesc obsesiv aceleaşi lucruri (care dracu pături sociale, suntem toţi o apă şi un pământ). Mă întâlnesc cu o mamă şi copilul ei, e mic are vreo 10-12 ani, o tot întreabă:

– Mamă, da ce e asta?

– …

– Dar asta ce e?

– Auzi, ia încetează!

Inevitabil pic pe gânduri, meditând discuţia dintre mamă şi fiu, meditând macabru la ce se poate întâmpla într-o zi, un zâmbet îmi apare pe buze: e ridicol să gândeşti aşa, şi totuşi.

Îmi reamintesc ştirea pe care am auzit-o la plecare, „cosmelia arsa” pe care o contemplam cu zile-n urma …

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Elucubratii, Reality și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la O privire aseptică asupra unei crime odioase

  1. Mihai zice:

    Nene Sfantule, ce-ai facut, ai cazut in oala cu melancolie (d’aia s-a auzit trosnitura aia)?

  2. Mihai zice:

    Auzi, da e pe bune povestea? It’s creepy!

  3. Ada Rus zice:

    Îmi place cum e scris. Bine ai venit în România!

    • Sfantu` Simon zice:

      Multumesc si pentru apreciere, si pentru urare, dar ce sa zic, eram de mult aici (in Romania) dar abia acum am scos capul la lumina >:D

  4. Cris zice:

    Da, Simon, te-ai intrecut pe tine insuti cu povestirea asta, ai talent, nene, nu gluma!

  5. ANDREEA zice:

    super tare exprimarea, dar infricosator subiectul.se poate si asa nu pana la urma!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s